Balet în patru acte (două părți) de Piotr Ilici Ceaikovski
Libretul, regia şi coregrafia: Gheorghe Iancu (după Marius Petipa şi Lev Ivanov)

Data premierei mondiale: 27 ianuarie 1895, Teatrul Mariinsky, Sankt Petersburg

Data premierei montării actuale la Opera Naţională Bucureşti: 19 aprilie 2008, reluare 21 iunie 2013

Reprezentaţii în stagiunea 2014-2015:
25, 26 şi 28 februarie 2015
4 martie 2015

Durata:
19.00 – 22.00 (o pauză)

Scenografia: Luisa Spinatelli
Lighting design: Cornel Vladu

Asistent de scenografie: Andreea Koch
Asistent de coregrafie: Roxana Popescu


Distribuţia stagiunii 2014-2015: va fi anunţată ulterior

—i

Producţii de răsunet

Producţia din 1976, de la Hamburg Ballet, pusă în scenă de John Neumeier, îmbină elemente din coregrafia Petipa / Ivanov cu scene şi momente coregrafice originale aparţinând lui Neumeier.

Producţia lui Matthew Bourne, din 1995, de la Teatrul Sadler's Wells din Londra, este unul dintre cele mai originale puneri în scenă ale baletului „Lacul Lebedelor”. Spectacolul, în care corpul de balet feminin a fost înlocuit cu dansatori bărbaţi, este definit de combinaţia de dans, spectacol şi umor.

Spectacolul din 2000, al Teatrului American de Balet, în care vrăjitorul Von Rothbart, spre exemplu, este interpretat de doi balerini: unul apare ca un tânăr cuceritor, celălalt mascat hidos pentru a evidenţia astfel natura lui Von Rothbart.

Reprezentații viitoare

25 Februarie  •  26 Februarie  •  28 Februarie  •  4 Martie

Cumpără bilete

Despre

La o reluare, după atâta timp, a unui spectacol, aș spune că avem o premieră. Compania de balet nu mai este aceeași de la premiera din 2008 pentru că au trecut câteva stagiuni și deja nu mai sunt aceeași dansatori. Am luat-o aproape de la capăt. Din fericire, o parte din dansatori au participat la cealaltă premieră, dar avem 80% din companie complet nouă. Oricum, cei care au fost implicați în această minunată aventură de la început au crescut și psihic, și artistic, și fizic. Câțiva dintre ei au avut șansa să aibă această scurtătură și, la 18 ani, să debuteze în spectacol (de exemplu prim-balerina Cristina Dijmaru și partenerul ei, Valentin Stoica). 
Gheorghe Iancu - coregraf

Când se vorbește despre balet, în mintea oricărui iubitor de artă apare gândul reflex la muzica și imaginile din „Lacul lebedelor”. Simbol al baletului rus, această capodoperă a devenit, în timp, și o veritabilă emblemă a dansului clasic universal. Orice companie importantă are inclusă în repertoriu această genială creație. Ceea ce mă satisface în mod deosebit la noua montare este că, prin comparație cu alte producții, aici sunt interpretate mai multe pagini din partitura lui Ceaikovski. În același timp, sper că acest spectacol va descoperi nume noi care, preluând ștafeta de la vechea generație de balerini, vor deveni curând vedete ale artei coregrafice.
Iurie Florea - dirijor

Feminitate ideală și sacrificiu tragic

Cea mai cunoscută dintre lucrările de balet ale lui Ceaikovski, „Lacul lebedelor” a fost compusă între 1875 și 1876 la cererea dramaturgului Vladimir Petrovich Begichev, care i-ar fi plătit compozitorului 800 de ruble. Baletul, ce spune povestea tristă a lui Odette - prințesa transformată în lebădă printr-un blestem vrăjitoresc - ar fi avut ca punct de plecare, după cum reiese din teoriile contradictorii ale criticii, mai multe surse: povestea autorului german Johann Karl August Musäus, „Der geraubte Schleier”; basmul rusesc „Rața albă”; viața tragică a regelui bavarez Ludovic al II-lea care a murit în condiții misterioase în apropierea lacului Starnberg. Alte voci susțin chiar că un fragment din biografia compozitorului - moartea mamei lui pe când acesta era foarte tânăr - ar fi stat de asemenea la baza acestui balet ale cărui idei centrale sunt feminitatea ideală și sacrificiul tragic.

Ca și alte lucrări ale lui Ceaikovski, așa cum este „Spărgătorul de nuci”, spre exemplu, „Lacul lebedelor” - a cărui premieră a avut loc în 1877, la Teatrul Balșoi, din Moscova - nu a avut un succes imediat. Este știut faptul că muzica a fost mult prea dificil de interpretat pentru dansatori, iar coregrafia, semnată de Julius Reisinger, a fost considerată neinspirată. Abia după moartea compozitorului, în 1895, „Lacul Lebedelor” avea să fie prezentat într-o coregrafie de neuitat, semnată de Marius Petipa și Lev Ivanov, coregrafie ce stă și astăzi la baza majorității punerilor în scenă ale baletului (la Teatrul Mariinsky, Sankt Petersburg).

Sinopsis

Partea I

În grădina palatului, în timpul petrecerii oferite în cinstea aniversării sale, prinţul Siegfried citeşte o carte. Este povestea „Lacul lebedelor”. Regina mamă îl roagă să lase cartea deoparte şi să se distreze alături de invitaţii săi. Printre ei se află Beno, prietenul din copilărie al lui Siegfried, însoţit de două tinere, care doresc să se prezinte sărbătoritului. Beno reuşeşte să-l atragă pe Siegfried în atmosfera de petrecere de la palat.
Regina mamă şi prinţul deschid balul cu un vals. Majordomul anunţă sosirea unei tinere prinţese, pe care regina o prezintă întregii asistenţe ca viitoare soţie a lui Siegfried, care, urmând să preia tronul, trebuie să îşi aleagă o soţie. Ruşinat, acesta refuză propunerea mamei sale, iar pretendenta şi părinţii acesteia pleacă ofensaţi de atitudinea lui, urmaţi de regină. La lăsarea serii, înaintea ultimelor urări, pentru a destinde atmosfera, Beno propune un nou dans. 
Oaspeţii părăsesc palatul, iar Beno nu reuşeşte să-l convingă pe Siegfried să continue petrecerea. Prinţul, cuprins de tristeţe, doreşte singurătate şi să-şi continue lectura. Aţipind, el pătrunde în lumea viselor, unde îl cunoaşte pe vrăjitorul Deirfgeis, plăsmuirea negativă a propriului ego. Acesta îl poartă pe Siegfried pe un tărâm fantastic, unde trăiesc fete transformate de vrăjitor în lebede. Prin puterea ce o deţine, Deirfgeis i-o arată pe Odette, prinţesa-lebădă.
Siegfried se îndrăgosteşte imediat de ea. La început speriată, fata-lebădă îi prezintă tristul său destin: ea şi însoţitoarele sale, transformate în lebede, se află în puterea lui Deirfgeis, iar vraja nu poate fi risipită decât de un jurământ de iubire sincer. 
Siegfried îi declară dragostea eternă, dar Odette se teme că el nu-şi va putea ţine jurământul, iar ea va fi de-a pururi sub puterea malefică, deoarece numai un bărbat incapabil de a trăda iubirea va putea să rupă vraja. Cu toate acestea, Siegfried îi jură încă o dată Odettei dagoste veşnică şi o invită la petrecerea organizată de Regină la palat. Odette crede că nu va putea veni, din cauza înfăţişării ei de lebădă, dar îi promite că va zbura deasupra palatului. Prinţul o asigură din nou de iubirea lui. Lebedele, împreună cu Odette îşi iau zborul, iar Deirfgeis redevine alter ego-ul lui Siegfried.

Partea a II-a

Seigfried îşi continuă călătoria în lumea viselor care îl transportă chiar la palat, la petrecerea Reginei. Aici sosesc invitaţi din lumea întreagă şi sunt prezentate patru pretendente, din Ungaria, Spania, Italia şi Polonia. Toţi participanţii apar sub formă de păsări, Beno fiind întruchipat drept un papagal care animă petrecerea. După dansurile specifice fiecărei ţări, Siegfried valsează cu fiecare pretendentă, dar gândurile sunt purtate tot către iubita sa, prinţesa-lebădă Odette. Regina îi cere să îşi aleagă soţia dintre cele patru tinere, dar Siegfried refuză din nou să asculte de sfatul mamei sale.
Deodată, se anunţă sosirea la palat a unui nou oaspete. Este Deirfgeis, vrăjitorul, care însoţeşte o prinţesă înveşmântată în negru, pe nume Odile. Odile seamănă izbitor însă cu frumoasa Odette, căreia Deirfgeis i-a împrumutat, printr-o vrajă chipul, pentru a-l păcăli pe prinţ.
Seigfried, înşelat de imaginea tinerei, o prezintă curtenilor şi mamei sale ca pe viitoarea sa soţie. Oaspeţii dispar. Rămân doar Deirfgeis şi Regina-mamă, sub forma unei bufniţe roşii. Ei se lasă prinşi în vârtejul amorului şi al seducţiei, trupurile celor doi împletindu-se într-un dans senzual.
Siegfried şi Odile se pregătesc de fastuoasa ceremonie de nuntă şi încoronare. În timpul pregătirilor, însă, Deirfgeis le arată tuturor adevărata identitate a Odilei, lebăda neagră, în timp ce prinţesa-lebădă Odette, trece în zbor, plângându-şi disperată soarta şi trădarea iubitului ei.
Deirfgeis şi Odile fug, iar Siegfried îşi dă seama abia acum că a încălcat promisiunea de iubire eternă declarată Odettei, condamnând-o astfel să rămână pe vecie sub vraja lui Deirfgeis.
Pe malul lacului, lebedele aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea Odettei, singura care le poate salva de blestem. Prinţesa-lebădă ajunge sfâşiată de durere şi le povesteşte despre trădarea lui Siegfried. Alături de Odette, lebedele îşi plâng destinul. 
Deirfgeis, bucuros de izbânda sa, se întoarce la sărmanele lebede pentru a-şi hrăni orgoliul, terorizând sufletele osândite. El ştie că Siegfried urmează să vină pentru a-şi cere iertare şi tocmai de aceea îl aşteaptă pentru a-i da lovitura de graţie. Prinţul ajunge la locul unde se află lebedele, în căutarea iubitei lui, ascunsă de prietenele sale. Îndurerat şi cu inima sfâşiată de tristeţe, el cade la pământ. Lebedele se pregătesc să-şi ia zborul, numai Odette nu poate să se desprindă de iubitul ei. Îl iartă şi hotărăşte să înfrunte alături de el destinul potrivnic. 
Geniul malefic întruchipat de Deirfgeis provoacă o furtună teribilă pentru a-i omorî pe cei doi iubiţi. În momentul în care soarta lor pare a fi hotărâtă, fiind gata să fie înghiţi de valurile furioase, Siegfried se trezeşte din Vis… Da, totul a fost un vis, o plăsmuire a propriei imaginaţii, iar prinţul va trebui, în continuare, să îşi caute şi să îşi găsească dragostea adevărată.

Alte spectacole

Giselle

Balet - Premieră