Albă ca zăpada
și cei șapte pitici

Balet în două acte de Cornel Trăilescu
Libretul: Anghel Ionescu Arbore, după basmul fraţilor Grimm

Consider că educaţia muzicală şi drumul muzical încep din copilărie, însă cu obligaţia de a da copilului piesele pe care le agreează şi le înţelege. Asta presupune un limbaj special, atractiv. Cum se poate explica faptul că basmele, cu lumea lor mirifică, exercită şi astăzi o forţă de atracţie irezistibilă? Să fie oare pentru că întâmplările şi eroii lor reprezintă de fapt proiecţii simbolice în fantastic ale unor năzuinţe dintru-nceput ale umanităţii? Oricum, basmele trăiesc, şi nu numai pentru că celor mici le place să le asculte, ci şi pentru că celor mari le place să le povestească. Ele ne vrăjesc la fel, indiferent de vârstă.

Cornel Trăilescu – compozitor, dirijor

Oglindă, oglinjoară

Una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” a fraților Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală. Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei șapte pitici sunt detalii din poveste care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producții artistice așa cum sunt, spre exemplu, spectacolul din 1912, de pe Broadway (unde piticii primesc, pentru prima dată, nume) și filmul „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, din 1937, al lui Walt Disney, care, ca și povestea originală, a stat la baza unui număr impresionant de creații artistice, printre care și producțiile de balet.

Sinopsis

Actul I

Tabloul 1. La palat
A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fiică. Rămas văduv, împăratul s-a recăsătorit cu o femeie nespus de frumoasă. Cortina se ridică şi ne aflăm la petrecerea zilei de naştere a noii soţii. Oaspeţii vin să i se închine împărătesei, aducându-i daruri dintre cele mai frumoase. Aceasta le mulţumeşte printr-un dans celor veniţi la castel. În acest moment apare şi fiica împăratului, Albă ca Zăpada.
Mândră şi orgolioasă, împărăteasa întreabă oglinzile palatului: „cine este cea mai frumoasă din ţară?” Acestea îi răspund imediat: frumoasă eşti, Crăiasă, dar Albă ca Zăpada este şi mai frumoasă. Cuprinsă de furie, împărăteasa o goneşte pe tânără împreună cu invitaţii din palat, iar petrecerea se încheie. Nu trece mult timp şi împărăteasa, mânioasă, îl cheamă pe vânătorul curţii. Acesta primeşte ordin s-o ucidă pe tânăra Albă ca Zăpada, undeva departe, în pădure, urmând ca pentru serviciul îndeplinit să fie răsplătit.

Tabloul 2. În pădure
Vânătorul o urmăreşte pe Albă ca Zăpada pentru a îndeplini ordinul primit. În momentul în care vânătorul ridică pumnalul ca s-o omoare pe tânăra prinţesă, un trăznet îngrozitor brăzdează cerul. Bărbatul fuge înspăimântat, iar fata, speriată, leşină. Pădurea o învăluie pe prinţesă, readucând-o în simţiri prin dansurile licuricilor, ciupercilor, libelulelor şi florilor. Fetei i se pare că totul este un vis.
Obosită fiind, Albă ca Zăpada caută un loc în care să se adăpostească, când, pe firul razelor de lună, zăreşte modesta căsuţă a piticilor. Intră în căsuţă şi se culcă.
Între timp, la palat, nerăbdătoare, împărăteasa întreabă din nou oglinzile fermecate dacă ea este acum cea mai frumoasă din regat, însă răspunsul lor este că Albă ca Zăpada rămâne în continuare cea mai frumoasă. Furioasă, mama vitregă porneşte ea însăşi spre adâncul codrului să găsească fata şi s-o ucidă.

Tabloul 3. În casa piticilor
Piticii din pădure se întorc acasă. Mare le este surprinderea însă când văd că le lipseşte din mâncare şi băutură, semn că în căsuţa lor este un intrus. Nedumeriţi, ei descoperă o fată dormind într-unul dintre pătuţuri. La început sunt furioşi, dar după ce fac cunoştinţă cu Albă ca Zăpada şi îşi dau seama de candoarea şi bunătatea ei, cei şapte pitici ajung să o îndrăgească. La rândul său, Albă ca Zăpada le mulţumeşte pentru ospeţie şi hotărăşte să rămână alături de ei şi să-i ajute la treburi. Ea le povesteşte soarta ei tristă şi aceştia, înduioşaţi, o adoptă ca pe un semen de-al lor.

Actul al II-lea 

Tabloul 4. În curtea casei piticilor
E dimineaţă. Toată suflarea pădurii se trezeşte şi, odată cu ea, şi piticii. Albă ca Zăpada îi roagă să nu vorbească cu nimeni despre prezenţa ei în căsuţa lor, de teamă ca nu cumva la palat să se audă că ea încă mai trăieşte. Cei şapte pitici pleacă la muncă.
Deghizată în neguţătoare, împărăteasa vicleană dă însă târcoale căsuţei. O găseşte pe fată şi o atrage cu diferite obiecte strălucitoare, însă fetei îi place un măr care-i va fi fatal, fiind otrăvit. Muşcând din fruct, prinţesa cade ca secerată într-un somn adânc, vrăjit.
Animalele pădurii, prietenii Albei ca Zăpada, vin să o viziteze. Veveriţele şi iepuraşul sunt cei care o găsesc leşinată şi îngrijoraţi caută un mijloc de a o salva. Piticii, alarmaţi de păsările şi gâzele codrului, se întorc acasă în grabă, descoperind nenorocirea. Trişti, ei îşi aşază prietena pe un pat de frunze şi cu toţii trec pe la căpătâiul ei pentru a-şi lua rămas bun.
Undeva, în depărtare, se aud semnale vânătoreşti. Se apropie un prinţ. Curios de cele ce se întâmplă în curtea piticilor, îi întreabă pe cei din jur de ce sunt atât de trişti. Frumosul prinţ o zăreşte întinsă pe pat pe Albă ca Zăpada, de care se îndrăgosteşte pe loc. Privind-o cu atenţie, el observă însă mărul din mâna ei. Îl ia şi-l aruncă pe pământ. Vraja se spulberă ca prin vis. Într-o ploaie de stele, Albă ca Zăpada se trezeşte la viaţă. Tânăra, uimită de tot ce i s-a întâmplat, îl zăreşte lângă ea pe prinţ şi îi mulţumeşte pentru că a salvat-o. Ea se îndrăgosteşte de acesta.
Cei doi dansează în numele iubirii lor şi hotărăsc să meargă la palat ca să-i ceară împăratului binecuvântarea. Toată suflarea codrului este poftită la nuntă. Porneşte alaiul, iar tinerii miri, împreună cu piticii şi animalele din pădure, se îndreaptă spre palat.

Tabloul 5. La palat
În tot acest timp, împărăteasa, fericită că a rămas cea mai frumoasă femeie din regat, îşi sărbătoreşte vanitoasă victoria. Dar iată că, în timp ce frumuseţea ei era preamărită de curtenii linguşitori, în marea sală a palatului intră piticii care o acuză că a otrăvit-o pe prietena lor. Împărăteasa este dată în vileag. Pierindu-i frumuseţea, aceasta îşi arată adevărata faţă. Ea se transformă într-o vrăjitoare şi zboară pe fereastră într-un nor de foc încins. Împăratul, fericit că regatul a scăpat de farmecele vrăjitoarei, lasă tronul moştenire celor doi tineri care, se zice, au făcut o nuntă ca în poveşti, trăind fericiţi până la adânci bătrâneţi.